De ce e important să ai un cont de Instagram cât mai sigur
Instagram e o platformă socială imensă. Și probabil ai cont acolo. Dar cât de sigur e contul tău? E timpul să-i iei în serios securitatea.
[related]
Nu de mult, a făcut și la noi vâlvă un articol despre experimentul unei mame care și-a făcut un profil pe Instagram cu fotografii prelucrate, astfel încât să pară o fetiță de 11 ani. După numai două ore, primise deja două mesaje, iar în decurs de o săptămână 52 de bărbați au contactat-o, unii dintre ei trimițându-i sau cerându-i fotografii cu un conținut sexual explicit.
În fața unor povești de acest gen, parcă e mai ușor să ne răspundem nouă înșine la întrebarea „de ce este importantă securizarea conturilor de social media?”. Este importantă securizarea propriului cont și mai ales a celor dragi – când avem frați mai mici sau copii la vârsta pre-adolescenței.
Situații de genul celei de mai sus, deși șocante, nu sunt, din păcate, o excepție.
Există și alte motive pentru care un cont de Instagram ar trebui să fie securizat. Să ne imaginăm cazul în care ar fi spart contul unui copil sau adolescent – fie de un infractor cibernetic, fie de un coleg teribilist, care încarcă apoi false fotografii nud cu victima, care ajung la tot cercul de cunoscuți.
Cât de traumatizant poate fi pentru un adolescent să treacă prin așa ceva, uneori de mai multe ori, pentru că intervine fenomenul de „revictimizare”, de fiecare dată când astfel de informații ies la iveală, în fața unei alte persoane, explică psihologii de fiecare dată când au ocazia.
Cum puteți întări securitatea pe Instagram
Totul pleacă de la parolă – Ca în cazul oricărui cont online, parola ne poate feri de furtul datelor personale sau, dimpotrivă, poate face lucrurile mult mai simple pentru persoanele rău intenționate. Așadar, folosiți o parolă unică, originală și complexă – creată după un algoritm propriu – sau apelați la un manager de parole.
Solicitați verificarea contului – această opțiune era inițial disponibilă doar pentru conturile de companie sau influenceri, dar a fost extinsă și conturilor „obișnuite”. Puteți face acest lucru, mergând la „Account -> Request Verification și, dacă îndepliniți criteriile necesare, veți primi insigna de „cont verificat”.
Activați autentificarea în doi pași pentru a fi anunțați de fiecare dată când cineva încearcă să se conecteze la contul de Instagram de pe un alt dispozitiv: Opțiunea este disponibilă din Settings -> Security Select -> Two-Factor Authentication.
Veți putea să alegeți cum vreți să primiți codurile: prin SMS sau să fie generate în aplicație. Cu această ocazie, veți primi și codurile de recuperare a accesului la cont, în cazul în care nu aveți la îndemână dispozitivul pe care se face verificarea. Evident, codurile de recuperare trebuie păstrate undeva în siguranță.
Configurarea setărilor de confidențialitate – o măsură obligatorie, dacă este vorba de conturile unor minori. Iată cum puteți transforma profilul într-unul privat: Settings -> Privacy -> Account Privacy -> Private Account. În acest fel, vă asigurați că informațiile postate aici vor ajunge numai la cei cărora le dați acceptul.
În cazul în care, inițial, contul a fost configurat ca „public”, în momentul în care treceți la „Private account”, veți fi întrebați dacă vreți să editați lista de „urmăritori” Pur și simplu, îi eliminați pe cei cărora nu vreți să le apară conținutul postat pe cont.
Blocați mesajele directe provenite de la necunoscuți – Acestea pot fi orice, de la spam la mesaje indecente, ca în exemplul cu care am început articolul. Puteți scăpa de ele, dacă faceți aceste opțiuni: Privacy -> Messages -> Only people you follow.
[related]
Nu în cele din urmă, dacă este vorba de un cont al unui minor, sfatul meu este să-i fiți mereu aproape, să-l pregătiți pentru ce se poate întâmpla rău, să-i explicați că nici un necunoscut nu îi poate cere fotografii nud cu bune intenții, indiferent sub ce pretext. Iar în cazul în care are orice problemă, încurajați-l să ceară sprijinul unui adult apropiat de el – părinte, profesor, frate/soră mai mare care îl va ajuta, fără să îl judece.